O durere nu vine niciodata singura

Din punctul meu de vedere, „jucariile” electronice sau gadgeturile sunt doar niste instrumente menite sa imi faca viata mai usoara sau mai frumoasa. Le observ, le admir, le folosesc, dar rareori imi doresc vreunul cu o intensitate cat de cat comparabila cu a lui Vlad. Printre primele jucarii pe care mi le-am dorit cu adevarat a fost un iPhone, ceea ce pentru mine chiar a reprezentat un salt evolutiv semnificativ pentru ca eram indragostita de telefonul meu alb cu rosu Sony Ericsson (a, da, si pe asta mi l-am dorit intens) pe care l-am abandonat desi inca functiona (!). Acum am un iPhone4 si mi se strange inima de durere ca s-ar putea sa fiu nevoita sa-l schimb pentru ca butonul principal nu mai raspundea  decat la o apasare din 3. Am scos partea de jos din gelaskin si am curatat in jur, acum pare sa-mi raspunda din nou atingerilor mele deloc delicate.

Nici nu-mi revin bine din sperietura si ma trezesc cu lovitura de gratie. Acum sase luni am primit cadou de ziua mea NikeFuel Band, o dracovenie moderna care masoara activitatea fizica depusa intr-o zi, iar pentru mine unul dintre motivele care ma facea sa dau doua ture la scaun, ca pisicile mele, inainte sa ma asez pe el. Mi-am creat o dependenta fizica de bratara mea neagra si in ultimele 2 luni nici macar nu l-am mai uitat acasa, de fapt il scoateam doar pentru a-l incarca. Acum nu vrea sa-mi mai raspunda la comenzi, imi zice doar ca are nevoie sa fie conectat la calculator, unde imi deschide o fereastra cu un mesaj sumbru:

Dupa doar sase luni am ramas fara el, ar fi inca in garantie, problema este ca noi l-am cumparat din UK, pe vremea cand ni s-a spus ca pentru service trebuie sa mergem tot la ei. Imi inchipui ca trebuie sa existe o solutie si pentru dependentii elvetieni ramasi in pana ca mine, dar inca n-am timp sa ma ocup de problema. Deocamdata am ramas doar cu un gol in inima si o incheietura mai usoara, dar cu o noua vizita in Londra ca perspectiva. Macar un week-end.